Dacă stai de vorbă cu persoane care au plecat la muncă peste hotare, vei observa că, deși în țările în care s-au stabilit duc adesea un trai mai bun din punct de vedere material, sufletul lor a rămas acasă.
Dorul de familia extinsă, de locurile în care au copilărit și crescut, de prietenii cu care au în comun atâtea amintiri, de tihna din ograda bunicilor sau de gustul mâncărurile specifice îi face să privească mereu spre România cu nostalgie.
România rămâne mereu „acasă”, acel loc idilic al copilăriei în care simt pace, apartenență și siguranță. Tocmai de aceea, în cazul unui deces peste hotare, multe familii consideră important ca trupul neînsuflețit să fie adus în țară pentru ceremoniile religioase.
Dacă te confrunți cu pierderea unui apropiat peste hotare și încă nu te-ai hotărât dacă să apelezi la servicii de repatriere funerară în România sau să organizezi înmormântarea în străinătate, am pregătit pentru tine câteva aspecte importante de care să ții cont în cântărirea acestei decizii.
Dorința persoanei decedate
Primul și cel mai important aspect pe care să îl iei în considerare este dorința persoanei care s-a stins din viață. De cele mai multe ori, oamenii care locuiesc departe de casă vorbesc deschis despre acest lucru cu familia lor. Răspunsul nu este același în privința fiecărei persoane.
Sunt familii de români care locuiesc în străinătate de generații întregi, care și-au construit acolo locuințe și care s-au integrat bine în comunitate. De cele mai multe ori, aceștia percep țara în care locuiesc ca fiind casa lor și nu își pun problema să fie înmormântați altundeva decât acolo.
Pe de altă parte, există persoane pentru care viața în străinătate se rezumă exclusiv la muncă. Prin eforturile pe care le fac peste hotare ei doresc să își asigure un trai mai bun în România. Ei ar prefera cu siguranță ca, la sfârșitul vieții lor pe pământ să se întoarcă pe meleagurile natale.
Mai există persoane plecate în străinătate care nu și-au exprimat nicio dorință în acest sens și acesta este cazul în care familia ia decizia în funcție de circumstanțe. De exemplu, dacă membrii apropiați ai familiei locuiesc în România, automat că vor opta pentru repatrierea trupului în țară.
Nevoia familiei de încheiere în procesul de doliu
Din perspectivă psihologică, specialiștii consideră că ritualurile de înmormântare au rolul să ofere un cadru emoțional pentru exprimarea durerii și pentru încheierea simbolică a relației cu persoana decedată.
Atunci când familia nu poate participa la aceste momente sau când persoana dragă este înmormântată departe de casă, pot apărea sentimente de neputință, vinovăție sau regret.
Chiar dacă este vorba despre un ultim „rămas bun”, faptul că membrii familiei pot participa la ceremonie îi ajută să conștientizeze și accepte mai ușor realitatea pierderii.
Întregul proces de doliu poate fi îngreunat dacă persoana dragă rămâne în altă țară, deoarece apare sentimentul că despățirea este incompletă.
Mai mult, apropiații care nu au posibilitatea să se deplaseze peste hotare pot simți mustrări de conștiință pentru faptul că nu au fost prezenți să își conducă persoana dragă pe ultimul drum.
Chiar dacă este un eveniment extrem de trist, prezența rudelor, a prietenilor și a comunității la înmormântarea are și ea un rol important. Fiecare dintre persoanele îndurerate primește sprijin emoțional în durerea pe care o traversează, iar legăturile între membrii familiei se pot întări.
Faptul că ai aproape oameni care țin la tine te ajută să te simți mai puțin singur în suferința ta.
Totodată, faptul că persoana dragă este înmormântată aproape de familie le oferă celor rămași posibilitatea de a vizita mormântul, de a aprinde o lumânare și de a păstra o legătură simbolică cu aceasta. Pentru multe persoane, aceste gesturi simple contribuie la procesul de vindecare emoțională și oferă confort sufletesc pe termen lung.
Dacă ții cont de toate aceste aspecte, vei înțelege de ce repatrierea unei persoane decedate în România are o importanță profundă pentru multe familii care trec printr-o astfel de pierdere. Dincolo de partea logistică, repatrierea oferă posibilitatea unui ultim rămas bun aproape de cei dragi, de tradiții și de locurile considerate „acasă”.
La Kirilă Funerar îți suntem alături pe întreaga durată a procesului de repatriere funerară în România și ne ocupăm de toate formalitățile necesare, astfel încât tu să ai cât mai puține griji într-un moment deja dificil din punct de vedere emoțional.
Mai multe informații despre serviciile noastre găsești pe pagina noastră dedicată repatrierilor funerare:
Checklist: Ce trebuie să faci în primele 24 de ore după un deces în străinătate
Cum se face repatrierea urnei funerare în România?
Suntem alături de tine în momentele de cumpănă
Oferim o gamă completă de servicii funerare, de la repatriere până la organizarea ceremoniilor religioase.









.avif)

