Parastasul: ce este și când se face

Ce înseamnă cuvântul

Parastas vine din grecescul parastasis, care înseamnă a sta alături de cineva și a mijloci pentru el. La parastas, cei vii stau alături de cel adormit și se roagă pentru el înaintea lui Dumnezeu, pentru că el nu mai poate face nimic pentru sufletul său.

Cărțile bisericești îl descriu ca pe o slujbă a înmormântării prescurtată. Are aceleași rugăciuni de bază: ecteniile pentru cei adormiți, rugăciunea de dezlegare a păcatelor și cântarea Veșnica pomenire. Rânduiala întreagă o găsești la slujba de înmormântare.

Când se face parastasul

De regulă sâmbăta, după Sfânta Liturghie. Sâmbăta este ziua închinată celor adormiți: Sabat înseamnă odihnă, iar în Sâmbăta Mare Hristos a stat cu trupul în mormânt.

Pentru un om anume, parastasul se face la soroace: la 3, 9 și 40 de zile de la deces, la 3, 6 și 9 luni, la un an și apoi în fiecare an, până la șapte ani. Le găsești explicate la pomenirile după deces. Pentru toți cei adormiți, Biserica face parastase de obște la Moși și în sâmbetele din Postul Mare.

Când nu se fac parastase

Rânduiala bisericească oprește parastasele în zilele de bucurie și în unele zile de post:

• duminicile de peste an, zile ale Învierii;
• între Crăciun și Bobotează (25 decembrie și 6 ianuarie);
• de la Lăsatul secului de carne până la prima sâmbătă din Postul Mare;
• din sâmbăta dinaintea Floriilor până la Duminica Tomii, după Paști;
• la praznicele împărătești și la sărbătorile mari;
• în zilele de luni până vineri din Postul Mare.

Ce aduci la parastas

Familia aduce coliva, colaci sau prescuri, vin, lumânări, tămâie și untdelemn, împreună cu un pomelnic cu numele celor adormiți. Coliva închipuie trupul celui decedat și nădejdea în înviere, colacii și vinul amintesc de Trupul și Sângele lui Hristos, iar lumânările, de lumina credinței. După slujbă, bucatele se împart ca pomană. Cât cere parohia diferă de la o biserică la alta: vezi costurile de la biserică.