Mumificarea: naturală și în Egiptul antic

Mumificarea naturală

În medicina legală, mumificarea este un fenomen cadaveric conservator: țesuturile pierd apă atât de repede încât putrefacția se oprește. Apare în aer uscat, cald și ventilat, de exemplu în poduri, în apartamente încălzite și închise sau în zone deșertice, și mai ușor la persoanele slabe, la copii și la vârstnici. Valurile de căldură mare pot opri și activitatea larvelor de muște, ceea ce lasă corpul să se usuce în loc să se descompună.

De obicei durează între 3 și 12 luni. În condiții foarte favorabile, cum ar fi o sursă de căldură directă într-o încăpere închisă, poate apărea după una până la patru săptămâni. Pielea devine uscată, rigidă, ca de pergament, maronie și lipită de oase, iar corpul pierde mult din greutate.

De ce contează pentru medicul legist

Pentru că păstrează forma corpului, trăsăturile feței și urmele unor răni, mumificarea îl ajută pe medicul legist la identificare și la stabilirea cauzei morții. În schimb, face mai greu de stabilit data decesului, pentru că oprește etapele obișnuite ale descompunerii, iar estimarea trebuie corelată cu temperatura și umiditatea locului.

Mumificarea făcută de om

Egiptenii antici conservau intenționat trupurile, ca parte a ritualului funerar, cu substanțe care uscau corpul și îl protejau de descompunere. Despre credințele din spatele acestui ritual am scris în articolul mumificarea și misterele funerare ale Egiptului antic.

Îmbălsămarea de azi urmărește altceva: legea din România cere ca substanțele să conserve corpul doar temporar, ca să nu contamineze solul și să permită o eventuală deshumare (art. 17 din normele aprobate prin HG 741/2016).