Toaleta mortuară: spălarea și îmbrăcarea decedatului

Cine o poate face

Legea lasă familia să spele și să îmbrace singură persoana decedată, după propria dorință, după datini sau după cultul religios (art. 6 din normele aprobate prin HG 741/2016). Când toaleta e oferită ca serviciu de o firmă funerară, o face doar personal cu competențe în domeniu.

Odinioară, spălarea o făceau rudele sau vecinii: bărbați pentru un bărbat, femei pentru o femeie. Astăzi o face fie familia, fie personalul firmei funerare. În unele locuri, săpunul și pieptenele folosite la toaletă se puneau în sicriu, obicei popular pe care Biserica nu îl cere.

Ce cuprinde după tradiția ortodoxă

Trupul se spală cu apă curată și săpun, apoi e stropit cu agheasmă; spălarea amintește de apa Botezului. Decedatul e îmbrăcat cu haine noi sau cu cele mai bune pe care le avea, uneori pregătite chiar de el din timpul vieții. Ele închipuie veșmântul nestricăciunii cu care omul se înfățișează la Judecată.

Mâinile se încrucișează pe piept, dreapta peste stânga, cu o icoană sau o cruciuliță, iar alături se pune toiagul, lumânarea răsucită. Peste trup se așază o pânză albă. Ce se mai pune în sicriu explicăm în ghidul nostru, iar despre alegerea hainelor am scris în articolul haine pentru înmormântare.

Toaleta și tanatopraxia

Toaleta mortuară simplă nu conservă corpul. Dacă decedatul va fi expus cu sicriul deschis într-o capelă sau dus pentru înhumare la peste 30 km, legea cere și îmbălsămarea, făcută de un tanatopractor, care se ocupă atunci și de igienizare și de cosmetizare.

Când decesul a avut loc în afara spitalului, din cauza unei boli infecțioase, direcția de sănătate publică poate cere măsuri de protecție. Dacă atunci corpul nu poate fi îmbălsămat, înmormântarea sau incinerarea se face în cel mult 36 de ore de la deces (art. 20 din norme).