Definiție
Panaghia (din greacă, „Preasfânta”) este un nume dat Maicii Domnului și, prin extensie, părticica de colac sau de prescură pe care preotul o ridică în cinstea ei. La români, ridicarea Panaghiei se face mai ales la pomenirea de 40 de zile după deces, ca rugăciune către Maica Domnului pentru sufletul celui adormit.
Cum decurge ritualul
Familia pregătește un colac și o icoană a Maicii Domnului. Preotul taie din colac o părticică în formă de prismă triunghiulară, ale cărei trei colțuri amintesc de Sfânta Treime, o așază pe icoană și o înalță cu cuvintele „Mare este numele”, la care se răspunde „al Preasfintei Treimi”.
Urmează rugăciunea „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!”, spusă de trei ori, și cântarea „Cuvine-se cu adevărat”. La final, bucățile de colac se împart familiei, iar la cântările „Cu sfinții odihnește” și „Apărătoare Doamnă” cei prezenți leagănă icoana împreună cu preotul. Ritualul îl face doar preotul. Ritualul se face la pomenirea de 40 de zile, de obicei în cadrul parastasului.
Ce înseamnă
Tradiția leagă obiceiul de apostoli, care lăsau la masă o bucată de pâine pentru Hristos și, după Adormirea Maicii Domnului, au ridicat-o în cinstea ei. Pentru cel adormit, Panaghia este o rugăciune de laudă și de mijlocire: familia îi cere Maicii Domnului să se roage pentru sufletul lui. Preoții subliniază că ritualul nu are nimic magic și că nu „ridică” sufletul la cer.
Unde se practică
Ridicarea Panaghiei e răspândită în Muntenia, Moldova și Basarabia, dar nu se face la fel în toate parohiile. Unde lipsește, pomenirea de 40 de zile nu este incompletă. În mănăstiri, mai ales la Muntele Athos, Panaghia se ridică și la mesele de obște sau la marile sărbători.
Cuvântul mai numește medalionul cu icoana Maicii Domnului pe care episcopii îl poartă la piept.
